Lucian Boia, despre strania istorie a comunismului românesc

Editată de Editura Humanitas, cartea va fi lansată la ora 19, la Librăria Humanitas-Cişmigiu. Citiţi, în premieră, o cronică a cărţii.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Teza susţinută de Boia în „România altfel”, este aceeaşi. Este analizat felul diferit al României, de la plasarea sa geografică la interpretarea mereu surprinzătoare a modernităţii, dar cu aplicaţie spre altfelitatea comunismului românesc.

Comunismul a avut reguli drastice, dar, ca-totdeauna, ele au fost trădate. Doar că trădarea nu s-a făcut în sensul distanţei luate de reguli, norme, ideologie, ci în sensul drastic, crud, fără întoarcere, invers, al supunerii vehemente.

Comunismul românesc ca mod de viaţă exemplar, mod de viaţă care şterge istoria, tradiţia, reflexele comunitare şi de revoltă.

Uite, dovezi. Comunismul românesc dinastic, uite-l pe ultranaţionalistul de astăzi, pe dacul pe veci, pe conducătorul ales. Iată felul în care, după 26 de ani, corupţia, politicianismul de paradă încă mai funcţionează. Toate au fost din interbelic, dar au ieşit întărite din comunism.

Comunismul face parte din seria milenarismelor. Vine vremea de aur a omenirii, iar conducătorii sunt aleşi, ca şi poporul pe care-l supun. În România, fericirea era aşteptată în 1944, de către aproximativ 1000 de oameni. Cum a fost posibil ca într-un interval scurt de trei ani 1944-1947 comunismul să se înmulţească de 800 de ori?

Răspunsuri: „trebuie să semnăm, n-avem ce face!”, să ne păstrăm poziţiile, măsurile sângeroase ale autorităţilor împotriva elitelor, dar şi ţăranilor ce ţineau la propriul lor pământ. Lista nu se opreşte aici. Avem impunerea unor noi reguli sociale, învrăjbirea între generaţii, între familii. Nu, nu doar sistemul este de vină. Mai importantă este adeziunea fiecărui român. Boia nu o spune în stilul său rece, dar cred că înspăimântător este faptul că mulţi au crezut că va veni o vreme de aur şi-n numele acestei lumi şi-au turnat la Securitate mama, fratele, prietenul.

Reducerea la tăcere şi cântecul seducător? Nu, nu-i de ajuns. Al doilea moment l-a reprezentat minciuna. O adevărată fascinaţie a minciunii. Păi, dacă nu mai ai la ce să te raportezi, când totul este ideologie…

Falsificarea tuturor rezultatelor economice ale utopiei comuniste, dar, mai ales, o pleiadă întreagă de organe ce-ntreţin, difuzează minciuna. Apostolii minciunii. Cei care o dată porniţi pe drum, nu mai privesc în stânga-dreapta. Se apără şi-şi apără turma de realitate. Şi, turma, fascinată nu mai vede evidenţele. În aceste condiţii, ascensiunea unui Ceauşescu este de neoprit. În aceste condiţii, mecanismele de fascinaţie sunt: poporul român, cel mai viteaz, cel mai urgisit, cel mai vechi. Ideologia preamăririi ţine de foame.

Nu doar sistemul îneacă revolta, dar mai ales omul, prietenul, soţul, iubita fac imposibilă revolta. Lagărele de exterminare se mută în cartier, în casă. Apostol al minciunii este fiecare membru al unei societăţi fugite de raţiune, logică.

Experiment social, se poate numi astăzi. Hahaha, aş numi turnătorie, foame, prosteală, animalizare.

Consecinţele? Boia nu le numeşte. Lectură plăcută! Răceala stilului lui Boia nu face decât să răscolească patimile. Ce-ar fi să ne punem întrebări?

Sursa: Mediafax